Mallurile din România sunt închise de aproape două luni, aceasta fiind o situaţie fără precedent pe piaţa locală l Momentan nu există o dată stabilită pentru redeschidere.
Este de aşteapt ca segmentul F&B (food and beverage) să se repună pe picioare cel mai repede, deoarece oamenii au stat foarte mult în casă şi vor căuta interacţiune, socializare şi libertate. Comercianţii, se vor adapta nevoilor clienţilor şi vor crea condiţii pentru a menţine distanţarea socială şi pentru a controla răspândirea virusului.
Odată cu repornirea economiei, cu ridicarea stării de urgenţă şi cu relaxarea măsurilor impuse de autorităţi, unele businessuri îşi vor reveni repede, altele mai greoi, în funcţie de impactul pe care l-a avut pandemia de COVID-19 asupra sectorului în care activează, consideră Bogdan Marcu, partner, retail agency în cadrul companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
Sursa: Ziarul Financiar