București, 14 octombrie 2015, Conferința anuală Family Business Network România – Tradiționalism și modernism în afacerile de familie, keynote speaker Alteța Sa Serenisimă Prințul Philipp von und zu Liechtenstein

În data de 14 octombrie 2015 a avut loc la Bucureşti Conferința anuală a Family Business Network România, cu tema Tradiționalism și modernism în afacerile de familie.

Provocările procesului de succesiune şi soluţiile existente au fost discutate  de peste 50 de oameni de afaceri, reprezentând afaceri de familie de succes din România.

Prin aceasta conferință, Family Business Network România (FBN România) a adus la cunoștința publicului problemele specifice cu care se confruntă familiile în activităţile lor antreprenoriale, prin intermedierea întâlnirii și contactului cu reprezentanți ai unor familii de afaceri din străinătate, ca și cu specialişti, consultanţi şi furnizori de know-how de specialitate.

Conferința a fost deschisă de domnul Florin Madar, Președintele Family Business Network România, care a menționat: „Tradiționalismul și modernismul descriu cel mai bine România actuală, în care – ca să fim onești – generația mea, prima în business, deși conștientă că trebuie să performeze la nivel național sau mondial, rămâne totuși conservatoare în gândire și autoritară …., pe când copiii noștri, mulți educați la școli de tradiție din afara țării, au (o) cu totul altă viziune, înțelegând mai bine că vor trăi într-o lume în care este obligatoriu să fii îndrăzneț, să îți asumi riscuri și să ieși din tipare – în sens pozitiv – pentru a performa. Modelul de organizare a businessului de familie, care implică o viziune pe termen lung și o mult mai mare responsabilitate față de societate, poate fi parte a răspunsului la rezolvarea problemelor legate de criza globală a sistemului economic actual.

În cadrul conferinței au luat cuvântul Alteța Sa Serenisimă Prințul Philipp von und zu Liechtenstein, Philip Aminoff (Electrosonic Group Oy Ab, Helvar Merca Oy Ab), Jesús Casado Navarro-Rubio (European Family Businesses), Adrian Mihai (FAN Courier), Doina Cepalis (Te-Rox Prod), Camelia Șucu (Class Living, PDG), Iren Arsene (Curtea Veche Publishing), Metin Canoğulları (EY CSE Family Business Leader) și Elena Badea (Director Marketing, EY România).

 

 

 

Comments are closed