La magazinul Zero Waste, care se află pe strada Buzeşti din Capitală la numărul 20, se vând cereale, leguminoase, condimente, nuci, fructe uscate, dar şi produse de îngrijire personală sau de curăţenie fie vrac, fie în ambalaje compostabile, fie în ambalaje în sistem circular.
Ana Maria Răducanu, o tânără cu preocupări în domeniul ecologiei, a deschis la finalul anului 2020, pe 14 decembrie, magazinul Zero Waste, un loc de unde pot fi cumpărate produse alimentare şi non-alimentare în sistem vrac, fără a fi nevoie de ambalaje de unică folosinţă.
„În decembrie, până la deschidere, investisem în jur de 30.000 de euro, din care circa 25.000 de euro erau investiţia mea, din economii, iar restul a venit dintr-o campanie de crowdfunding. Am făcut un calcul, în baza bonurilor pe care le-am scos, şi estimăm un număr de 21.000 de ambalaje de plastic care nu au mai fost folosite, pentru că oamenii au ales să cumpere de la noi în acest sistem“, a spus Ana Maria Răducanu la emisiunea ZF Economia verde.
Sursa: ZF