Ordinul nr. 3685/2020 privind aprobarea măsurii de sprijin constând în acordarea unor ajutoare de stat și ajutoare de minimis în scopul dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii în cadrul Programului operațional regional 2014-2020
Ordinul aprobă o măsură de sprijin constând în acordarea unor ajutoare de stat pentru IMM-uri în cadrul Programului operațional regional 2014-2020 (POR).
Numărul estimat al beneficiarilor acestei măsuri este de 50.
Cui i se aplică?
- Măsura se adresează IMM-urilor care solicită finanțare pentru investiții în domeniile de activitate eligibile (clase CAEN) enumerate în anexa la Ordinul 3685/2020.
- Măsura de sprijin se aplică investițiilor realizate în următoarele regiuni de dezvoltare ale României: Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest și Centru.
Ce tipuri de investiții sunt eligibile?
- Categoriile de investiții finanțabile prin ajutor de stat regional se referă la investiții în active corporale și în active necorporale. Lucrările de modernizare pot fi considerate eligibile doar în măsura în care sunt aferente investiției inițiale propuse prin proiect.
- Categoriile de investiții eligibile pentru acordarea ajutorului de minimis se referă la proiectare și asistență tehnică sau activități obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului.
Cum se acordă ajutor de stat regional și ajutorul de minimis?
- Valoarea finanțării nerambursabile este de minimum 1.500.000 euro și maximum 6.000.000 euro.
- Finanțarea nerambursabilă maximă acordată ca ajutor de minimis este de 100% din valoarea eligibilă a cheltuielilor finanțabile prin ajutor de minimis, cu respectarea plafonului de minimis, respectiv echivalentul în lei a 200.000 euro.
- Beneficiarul proiectului trebuie să asigure o contribuție proprie la valoarea eligibilă a cheltuielilor finanțabile.
Care este durata și bugetul?
- Măsura se aplică de la 27 august 2020 până la 31 decembrie 2020, în limita bugetului alocat.
- Plățile se vor realiza până la data de 31 decembrie 2024, în limita bugetului alocat.
Ce trebuie să faceți?
- Analizați din timp proiectul de investiție pentru a vedea dacă sunteți eligibil. Dacă îndepliniți condițiile de eligibilitate depuneți cererea standard de finanțare, împreună cu anexele aferente, având în vedere procedura de evaluare, selecție și contractare detaliată în Ghidul solicitantului.
Pentru mai multe detalii, puteți consulta Monitorul Oficial nr. 784 din 27 August 2020
Sursa: Ernst & Young SRL