Cele mai mari 500 de afaceri de familie dau dovadă de reziliență economică, în pofida pandemiei provocate de COVID
- Cele mai mari 500 de afaceri de familie generează venituri în valoare totală de 7,28 trilioane de USD și dețin 24,1 milioane de angajați în 45 de țări
- Întreprinderile familiale au oportunitatea de a asigura o mai mare diversitate în cadrul propriilor consilii de administrație și de a construi tradiții
- Afacerile de familie caută să atingă noi obiective de mediu, sociale și de guvernanță
În pofida crizei provocate de pandemia de COVID-19, companiile deținute de familii au reușit să își păstreze reziliența. Cele mai mari 500 de afaceri de familie din lume au obținut venituri în valoare totală de 7,28 trilioane de USD, având 24,1 milioane de angajați în 45 de țări, conform raportului Global Family Business Index, realizat de EY și Universitatea din St. Gallen, care prezintă modul în care au reacționat companiile deținute de familii la recentele turbulențe din economia globală.
Marile afaceri de familie au demonstrat o rezistență incredibilă în această perioadă, acordând prioritate susținerii angajaților și orientându-se către noi soluții de business. Pentru a traversa această perioadă dificilă, aleg să-și diversifice consiliile de administrație, să promoveze noua generație în roluri de conducere și să stabilească noi standarde în abordarea aspectelor de mediu, sociale și de guvernanță. Raluca Popa, Associate Partner | Tax & Law department, EY Romania
Deși afacerile de familie, în special cele din sectorul turismului și HoReCa, au resimțit efectele pandemiei provocate de COVID-19, multe dintre acestea au profitat de context pentru a se reorienta. O serie de organizații și-au reprofilat capacitățile de producție pentru a crea articole esențiale, precum viziere și ventilatoare respiratorii, în timp ce altele au asigurat sprijin financiar altor companii, manifestându-și angajamentul față de inovație și o conștientizare profundă a responsabilității sociale. Au dat dovadă de reziliență în special afacerile de familie din sectorul produselor de larg consum, care au înregistrat, în medie, venituri în valoare de 15,39 miliarde de USD. Per total, companiile deținute de familii, din acest sector, și-au păstrat statutul de mari angajatori, având în medie 56,150 de angajați.
În pofida perioadei dificile din ultimul an, Europa continuă să fie o zonă geografică propice pentru aceste organizații. Germania este țara de origine pentru 16% dintre companiile din cadrul studiului, reflectând soliditatea economiei germane și tradiția înființării de afaceri de familie în această țară, în care 90% dintre companii sunt deținute de familii. O treime dintre afacerile de familie incluse în studiu își au sediul pe continentul american, SUA înregistrând cel mai mare număr de astfel de companii (119, echivalentul a 24% dintre acestea). Aceste organizații contribuie cu 2,48 trilioane de USD la veniturile înregistrate în regiunea Americii de Nord și de Sud și au 6,4 milioane de angajați. Câteva dintre cele mai mari întreprinderi private deținute de familii la nivel global, din punctul de vedere al veniturilor, își au sediul în SUA. 55 dintre companiile care provin din China continentală, Hong Kong, Taiwan, Japonia și Coreea de Sud generează 87% (835 miliarde de USD) din veniturile totale din regiunea Asia-Pacific. Din Asia provin trei dintre cele mai mari 20 de companii, precum și cea mai veche afacere de familie inclusă în studiu, Takenaka Corporation din Japonia, cu o istorie de peste 400 de ani.
În contextul în care tot mai multe organizații își asumă angajamente față de diversitate și incluziune și față de standardele de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), afacerile de familie continuă să pună un accent tot mai mare pe aceste zone. Vârsta medie a membrilor consiliilor de administrație ale companiilor analizate este de 61 de ani și 80% dintre acestea nu au membri ai consiliilor de administrație, care fac parte din familie, cu vârsta mai mică de 40 de ani. Folosirea cunoștințelor, ideilor, tehnologiilor și abilităților digitale ale noii generații le-ar putea susține dezvoltarea, într-un mediu în care preferințele clienților se află în continuă schimbare. În 2021, procentul companiilor cu femei în cadrul consiliilor de administrație a atins 31%. În același timp, doar 5% (27) dintre companiile deținute de familiile incluse în studiu au directori generali femei, în mod similar cu procentul de 8% (41) înregistrat în cazul companiilor din clasamentul Fortune Global 500.
Acordând mai multă atenție angajamentelor ESG, afacerile de familie se îndreaptă spre atingerea unor noi obiective. Cel puțin 53% dintre companiile deținute de familii incluse în studiu raportează în conformitate cu indicatorii ESG oficiali. Jumătate dintre acestea (51%) sunt din regiunea EMEIA (Europa, Orientul Mijlociu, India și Africa), urmate de companiile din regiunea America de Nord și de Sud (30%) și de cele din Asia-Pacific (19%). Raportarea ESG reprezintă oportunitatea de a demonstra impactul pozitiv pe care companiile deja îl generează și poate ajuta la atragerea de noi angajați, la câștigarea de noi clienți și la creșterea veniturilor.
Despre EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 312.250 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 40 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2021. Rețeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienților servicii prin car să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume.
Prezentă în România din anul 1992, EY este liderul de pe piața serviciilor profesionale. Cei peste 800 de angajați din România și Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale. Avem birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informații, vizitați pagina: www.ey.com