Piaţa muncii din Cehia are un deficit de 50.000 de specialişti în IT, aşa că firmele ceheşti au ajuns să caute personal tot mai adânc în fostul bloc comunist de est. Cei mai buni programatori, spune un angajator, se găsesc în Rusia, Belarus, Kazahstan şi Uzbekistan. Ungaria, unde din cauza lipsei de muncitori fermierii şi-au văzut distruse recolte de 200 de milioane de euro anul trecut, facilitează acum venirea forţei de muncă din afara Uniunii Europene. Poate nu degeaba guvernul de la Budapesta, care a făcut din antimigraţionism o politică de stat, se arată tot mai interesat de soarta Ucrainei. Iar în Polonia locuiesc şi muncesc circa 1,5 milioane de ucraineni, după cum spune ambasadorul ucrainean.
Condiţiile de muncă şi şedere pentru ucraineni şi sârbi au fost relaxate în 2017. Unul dintre cele mai surprinzătoare locuri unde se simte serios penuria de forţă de muncă este comerţul online. Multe firme s-au văzut nevoite să-şi suspende reclamele pentru că nu mai fac faţă cererii. Polonia îşi peticeşte de mult timp piaţa muncii cu forţă de lucru din Ucraina.
Un sondaj publicat în august arată că 28% din companiile poloneze au angajat ucraineni, iar 25% intenţionează să-i angajeze pe cetăţenii ţării vecine în următoarele 12 luni. Cei mai mulţi ucraineni lucrează pentru companiile mari, scrie The First News. În august, ambasadorul Ucrainei la Varşovia a declarat că aproape 1,5 milioane de ucraineni locuiesc şi muncesc în Polonia
Sursa ZF