Încă de anul trecut, antreprenori, dar şi companii multinaţionale au început să acuze lipsa forţei de muncă, diferit faţă de alţi ani fiind faptul că deşi multe firme au banii de investiţii, lipsesc oamenii care să poate realiza aceste proiecte.
„Lipsa de personal e o problemă acută cu care ne confruntăm. Vom avea nevoie de încă 150-200 de oameni pentru a realiza ce ne-am bugetat. Deja ne gândim la posibilitatea de a aduce muncitori străini în România“, spunea la finalul anului trecut Radu Timiş Jr., fiul cel mare al fondatorilor grupului Cris-Tim, Cristina şi Radu Timiş, care a preluat în 2019 funcţia de CEO al grupului.
Cris-Tim este o afacere de familie si membru al asociației Family Business Network (FBN) România.Asociația Family Business Network România reunește un număr de 29 de membri, număr ce este în creștere. Acești membri sunt lideri de piață în mai multe ramuri ale economiei naționale, cu o cifră de afaceri de circa 3 miliarde de Euro pe an și circa 18.000 de angajați. Președintele Family Business Network România este domnul Florin Madar, proprietar și CEO al afacerii de familie TEMAD și, alături de doamna Anca Vlad (Fildas/Catena), Adrian Mihai (FAN Courier) și Dan Ștefan (Autonom), Gabriel Marin (Flame Data Technologie) și Mihaela Hărșan (Secretar General) formează Consiliul Director Family Business Network România.
Începând cu anul 2015, FBN România a devenit membră a European Family Businesses, cu sediul la Bruxelles.
La acest moment, din Family Business Network România fac parte 29 de companii: Adrem, Agricin, Amset, Arena City Mall, Autonom, Bog’art, Cristim, Dinamic 92, DMF Poliplast, Electra, Eximtur, FAN Courier, Fildas/Catena, Flame Data Technologies, Global Vision, Imob Piatra Neamt, Integrata Pascani, Ivatherm, M&M Product, Novaintermed, Piata de Gros, Sandra Trading, Secom, Secpral Pro, Skela, Tecnostar, Temad, Tester, Transavia
Banca Europeană de Investiții (BEI) acționează ca un catalizator pentru a înțelege mai bine provocările investițiilor în economia europeană și pentru a răspunde nevoilor de finanțare ale respectivei investiții.
Scopul Departamentului de Economie al BEI este de a acționa ca un centru de cercetare în domeniul investițiilor și finanțării investițiilor în întreaga Europă. Reunim propriile noastre cercetări și surse unice de date cu cercetări de nivel superior în toată Europa, oferind un punct de intrare pentru cercetători și o platformă de dialog.
Surse:
- Cris-Tim
- Ziarul Financiar
- Banca Europeană pentru Investiţii (BEI).