Proiectul „România educată“ propune trecerea mai rapidă a elevilor spre învăţământul profesional

Elevii vor sta 6 ani în şcoala primară, 3 ani în gimnaziu, iar când împlinesc 15 ani vor decide dacă următorii trei ani vor studia la un liceu teoretic sau la o şcoală profesională sau vocaţională – aşa arată unul dintre scenariile sistemului de învăţământ din viitor, conform documentului de strategie asumat de preşedintele Klaus Iohannis.

„România Educată” este proiectul generațiilor viitoare, fundamentul pe care să putem construi România următorilor 100 de ani. Un proiect de o asemenea importanță pentru destinul unei națiuni trebuie să fie deschis către toți cei care vor să contribuie, cu responsabilitate, pentru a face posibilă punerea lui în practică.

În educație trebuie să existe consens, viziune și continuitate. O Românie Educată este construită de fiecare român în parte și de toți românii la un loc. De aceea, acest proiect este cea mai amplă și de durată consultare publică desfășurată până acum în domeniu. La baza sa au stat principii clare: fiecare actor interesat trebuie să poată avea ocazia de a contribui și, prin aceasta, proiectul să își câștige legitimitatea și stabilitatea unei viziuni pentru educație asumate la nivel național. În acest fel, oricine ar avea putere de decizie în viitor ar transpune rezultatele proiectului în proiecte concrete, la presiunea cetățenilor României

Sursa: Romania Educata 15 dec 2018

Comments are closed