Compania românească axată pe producţia de ambalaje M&M Product, cu afaceri de 6,65 milioane de euro în 2019, şi-a continuat planurile de investiţii şi în 2020, valoarea acestora ajungând la 1 milion de euro. Care va fi impactul investiţiei din pandemie în evoluţia pe termen lung a companiei?
“Ne aşteptăm la o creştere graduală a impactului pe care noul produs îl va avea în veniturile companiei. Creşterea va fi mult influenţată de decizia companiilor din România de a urma şi implementa recomandările Consiliului Uniunii Europene legate de responsabilitatea faţă de mediu până în 2030. Încet, printr-un proces continuu de educare a pieţei, vrem să facem trecerea spre folii cât mai prietenoase cu mediul”, a spus Melinda Mureşan, General Manager şi proprietar al companiei M&M Product, producător şi distribuitor naţional de ambalaje flexibile, folie termocontractibilă din PVC şi folie pre-stretch.
În cadrul companiei lucrează în prezent 40 de angajaţi care deservesc simultan liniile de business. „Ne vom extinde producţia şi vom genera în plus 15 locuri de muncă care vor deservi, în principal, liniile de business HighPerformance şi TheSmartGreen. Ne dezvoltăm structura şi în departamentul comercial, unde dorim să ne mărim echipa de KA Executive şi Customer Service cu 4-6 oameni”, a mai spus Melinda Mureşan.
Printre obiectivele şi planurile de business ale M&M Product pentru anul acesta se mai numără consolidarea parteneriatelor strategice cu furnizorii şi clienţii existenţi, dar şi o profitabilitate mai mare, ca efect al concentrării pe produsele cu valoare adăugată şi creşterea echipei de vânzări în segmentul de KA. „Vrem să fim mult mai activi în procesul de educare a pieţei şi a partenerilor, în ceea ce priveşte consumul responsabil şi folosirea maselor plastice din polietilenă de sursă fosilă. Avem deja în plan proiecte pentru anul acesta care să susţină atingerea acestui obiectiv.”
M&M Product a fost înființată în anul 1994 cu scopul de a oferi ambalaje de înaltă calitate pentru satisfacerea nevoilor clienților. Prin încrederea acordată, M&M Product stabilește parteneriate puternice din care rezultă extinderea activității cu două unități productive. Progresul firmei este bine conturat prin gradul de acoperire națională, prin depozitul central de la Râșnov și cele șase puncte de lucru din toată țara, producție proprie la Râșnov și Codlea, o echipă dinamică și puternică de 60 de angajați, certificare ISO și poziționare succesivă în topurile naționale și județene. De peste 20 de ani, motorul dezvoltării companiei este implementarea de soluții inovative, din dorința de a oferi clienților noștri produse și servicii optiMM®-e.
M&M Product, lansează, în premieră pe piața din România, folia termo ecosustenabilă din PE VERDE (polietilenă verde), având ca resursă trestia de zahăr – sursă biologică, regenererabilă care, prin însăși cultivarea ei, produce oxigen și reduce CO2 din atmosferă. Produsele și soluțiile de ambalare sunt oferite sub brandul the smart green și fac parte din linia de business Ambalaje flexibile High Performance.
”De-a lungul celor 25 de ani de existență, ne-am asumat rolul de inovatori și pionieri pe piața din România, promovând soluții care reduc consumul de mase plastice și fabricând folii din plastic ecosustenabile. The smart green este răspunsul nostru la nevoia acută de ocrotire a mediului înconjurător, este soluția pentru diminuarea gazelor cu efect de seră prin folosirea cât mai redusă a maselor plastice provenite din petrol”, declară doamna Melinda Mureșan
Asociația Family Business Network România reunește un număr de 27 de membri, număr ce este în creștere. Acești membri sunt lideri de piață în mai multe ramuri ale economiei naționale, cu o cifră de afaceri de circa 3 miliarde de Euro pe an și circa 18.000 de angajați. Președintele Family Business Network România este domnul Florin Madar, proprietar și CEO al afacerii de familie TEMAD și, alături de doamna Anca Vlad (Fildas/Catena), Adrian Mihai (FAN Courier) și Dan Ștefan (Autonom), Gabriel Marin (Omnilogic) și Mihaela Hărșan (Secretar General) formează Consiliul Director Family Business Network România.
Începând cu anul 2015, FBN România a devenit membră a European Family Businesses, cu sediul la Bruxelles.
La acest moment, din Family Business Network România fac parte 27 de companii: ADREM INVEST, AGRICIN, ALL ELECTRICS 95, AMSET, ARENA CITY CENTER, AUTONOM, BOG’ART, CRIS-TIM, DINAMIC 92, DMF POLIPLAST, ELECTRA, EXIMTUR, FAN COURIER, FILDAS-TRADING, GLOBAL VISION, IVATHERM, MB TELECOM, M&M PRODUCT, NOVAINTERMED, OMNILOGIC, PIAȚA DE GROS, SECPRAL PRO INSTALAŢII, TECNOSTAR CONSULTING, TE-ROX PROD, TEMAD CO, TESTER GRUP, TRANSAVIA.
Surse:
- M&M Product
- Business Magazin