Afacerile familiale reprezintă coloana vertebrală a economiei europene, cu peste 14 milioane de întreprinderi, care oferă mai mult de 60 de milioane de locuri de muncă în sectorul privat.
„Vom continua să creştem şi să investim pe termen lung. Ceea ce avem nevoie de la factorii de decizie este simplu: recunoaşterea contribuţiei incontestabile şi valoroase pe care o au proprietarii responsabili de întreprinderi familiale pentru a sprijini şi menţine economiile locale şi regionale stabile. Considerăm că prosperitatea Europei şi a cetăţenilor acesteia este direct legată de prosperitatea afacerilor de familie”, arată concluzia angajament a participanţilor la summit, conform unui comunicat al Asociaţiei afacerilor de familie – Family Business Network România (FBN România), transmis AGERPRES.
România a fost reprezentată la summit de către Florin Madar – preşedintele FBN România şi fondator al grupului Temad, Maria Iosif – membru FBN România şi fondator Novaintermed şi de Mihaela Harsan – secretar general al FBN România.
sursa: Agerpres – 13 noiembrie 2018