„Ne aflăm într-un moment în care mulţi dintre antreprenorii români nu şi-au găsit succesori cărora să le lase moştenire businessurile. Foarte puţine afaceri româneşti au pregătită a doua generaţie pentru a merge mai departe. Noi, românii, nu avem acest spirit de a lăsa afacerile pentru generaţiile viitoare, de aceea există o sumedenie de companii româneşti cu potenţial care ies şi vor mai ieşi la vânzare“, spune Horia Abrudan, partener în cadrul Darian DRS.
În România, doar 30% din afacerile de familie rezistă tranziţiei către a doua generaţie, iar 15% din ele rezistă celei de-a treia generaţii, potrivit unor date ale ZF din 2017.
Compania de consultanţă şi evaluare Darian DRS, controlată de Adrian Crivii, estimează afaceri de patru milioane de euro la nivelul întregului an 2018, cumulat pe toate cele cinci entităţi prin care activează.
Sursa ZF
Asociatia Family Business Network România (FBN România) a fost înfiinţată în anul 2012 și urmărește să popularizeze în România conceptul „afacere de familie” și potențialul afacerilor de familie pentru dezvoltarea economică și socială a României.
Începând cu anul 2015, FBN România a devenit membră a European Family Businesses, cu sediul la Bruxelles. Pentru detalii vizitati www.europeanfamilybusinesses.eu
În acest moment, membrii Asociatiei FBN România sunt antreprenorii ce deţin companiile: Adrem Invest, Agricin, Amset Prodexim, Autonom Services, Bog’Art, Class Living, Cris-Tim, Dinamic 92 Distribution, Electra, Eximtur, FAN Courier Express, Fildas Trading, Ivatherm, Global Vision, MBT Telecom, M&M Product, Novaintermed, Omnilogic, Secpral Pro Instalatii, Skela, Temad Co, Te-Rox, Tecnostar Consulting, Tester Grup, Transavia.
Carrefour, Volkswagen, BMW, Ford Motor, Fiat, Porsche, L’Oreal, Arcelor Mittal, Samsung Electronics, Auchan, Cargill sunt câteva dintre cele mai cunoscute companii din lume care sunt afaceri de familie.