Până la a discuta de recrearea lanțurilor de valoare și stimularea de producție suplimentară în România, domnul Sorin Preda, CEO și Fondator Global Vision, o companie de investiții și dezvoltări imobiliare și unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală, consideră că „ar trebui să avem grijă la ce am construit până astăzi, pentru că totuși ne confruntăm cu o criză economică destul de mare care bate la ușă”. Iar în viitorul apropiat, antreprenorul se așteaptă ca întreaga țară să asiste la o contracție a consumului. „Principala preocupare a tuturor, atât a sectorului privat, cât și a sectorului guvernamental, ar trebui să fie legată de menținerea lanțurilor de aprovizionare și a facilităților de producție în funcțiune. Și lucrul ăsta se întâmplă cred în două feluri”, explică omul de afaceri. Investițiile în infrastructură reprezintă principala modalitate de a crește nivelul de producție din țară, pentru că, potrivit acestuia, atunci când discutăm de producție și logistică cuvântul cheie este viteza de circulație a bunurilor pe coridoarele de transport.
„Și aici știm cu toții că avem foarte multe restanțe. S-au făcut niște pași în ultimul an și jumătate, în al 13-lea ceas au fost demarate niște proiecte de infrastructură, care din punctul meu de vedere ca investitor, cu o anumită misiune și anume de a încerca să plasăm aceste capitaluri într-un mod uniform pe teritoriul României, nu simt că în planurile actuale de infrastructură ne regăsim cu o viziune a noastră, pentru că majoritatea investițiilor merg în coridorul 4, tranzitul României de la est către vest, cu ceva investiții în zona de Transilvania”, atrage atenția Sorin Preda, care punctează totodată și regiunea Moldovei, în continuare subdezvoltată și fără perspective foarte clare de a primi investitori mai mari.
Pe de altă parte, pe lângă investițiile în infrastructură, atragerea de noi producători în țară va fi direct proporțională cu modul în care statul va cheltui banii pe care îi va primi de la Uniunea Europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Și dă exemplu de două axe principale prin care Guvernul poate să sprijine sectorul privat. „Prima este stimularea consumului, pentru că am văzut în istorie că de câte ori ne-am confruntat cu o criză economică ea a venit pe un fond de contracție a consumului și a doua, cred că trebuie analizate foarte bine modalitățile prin care se pot finanța activitățile comerciale ale companiilor”, mai spune acesta. Mai exact, se referă la modalitatea de a garanta credite pentru achiziții de materii prime sau credite pentru investiții în tehnologie, poate chiar credite pentru investiții în resurse umane.
Global Vision a „profitat” de deschiderea și de modelul de succes al autorității locale din Oradea și a adus acolo grupul german IWIS care realizează producție de lanțuri pentru cei de la BMW. „Ce am făcut noi a fost să luăm o listă de furnizori BMW care au primit o instrucțiune din partea Grupului să aducă la o anumită distanță fizică producția de componente și piese de schimb de fabrica din Debrecen”, mai explică Sorin Preda, care consideră că transformarea lanțului global de supply chain într-unul regional este o oportunitate pentru România, dar depinde foarte mult de investițiile în infrastructură, de tehnologizare și de digitalizarea administrațiilor publice locale. „Sunt foarte mulți factori și toți sunt evaluați de fiecare dată când un astfel de producător mare de componente ia în considerare un județ sau o țară”.
Global Vision este o afacere de familie si membru fondator al asociației Family Business Network (FBN) România.
Global Vision este o platformă de servicii integrate de real estate, fondată în 2004 de Sorin Preda. Compania asigură servicii de dezvoltare, proiectare, management de proiect și construcții, administrarea proiectelor imobiliare deținute de investitori privați și instituționali din România și Europa Centrală și de Est.
Global Vision este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari de spații logistice și industriale prezenți pe piața din România. De la înființare și până în prezent, compania a dezvoltat peste 1,5 milioane de metri pătrați de spații logistice, de producție și de birouri. Investițiile totale ale companiei pe piața locală se ridică la peste 400 de milioane de euro, iar pentru următorii cinci ani are previzionate încă 500 de milioane de euro.
Surse: Global Vision, Forbes
Asociația Family Business Network România reunește un număr de 27 de membri, număr ce este în creștere. Acești membri sunt lideri de piață în mai multe ramuri ale economiei naționale, cu o cifră de afaceri de circa 3 miliarde de Euro pe an și circa 18.000 de angajați. Președintele Family Business Network România este domnul Florin Madar, proprietar și CEO al afacerii de familie TEMAD și, alături de doamna Anca Vlad (Fildas/Catena), Adrian Mihai (FAN Courier) și Dan Ștefan (Autonom), Gabriel Marin (Omnilogic) și Mihaela Hărșan (Secretar General) formează Consiliul Director Family Business Network România.
Începând cu anul 2015, FBN România a devenit membră a European Family Businesses, cu sediul la Bruxelles.
La acest moment, din Family Business Network România fac parte 27 de companii: ADREM INVEST, AGRICIN, ALL ELECTRICS 95, AMSET, ARENA CITY CENTER, AUTONOM, BOG’ART, CRIS-TIM, DINAMIC 92, DMF POLIPLAST, ELECTRA, EXIMTUR, FAN COURIER, FILDAS-TRADING, GLOBAL VISION, IVATHERM, MB TELECOM, M&M PRODUCT, NOVAINTERMED, OMNILOGIC, PIAȚA DE GROS, SECPRAL PRO INSTALAŢII, TECNOSTAR CONSULTING, TE-ROX PROD, TEMAD CO, TESTER GRUP, TRANSAVIA.