Family Business Network România va primi consultanţă pentru transferul către generaţiile următoare

Banca austriacă Gutmann, specializată pe private banking, împreună cu reţeaua afacerilor de familie Family Business Network România (FBN România) vor analiza, în România, modul în care afacerile de familie pregătesc trecerea la noua generaţie, au anunţat, marţi, reprezentanţii celor două organizaţii în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit acestora, statisticile internaţionale arată că 70% dintre afacerile de familie nu reuşesc să depăşească cu succes momentul succesiunii – trecerea în mâinile noii generaţii, pentru că nu realizează adevărata dimensiune a acestui moment pentru destinul afacerii. Astfel, cei mai mulţi antreprenori nu au un plan de succesiune şi nici nu apelează la consultanţă de specialitate.

‘Pentru investitorii în acea economie este de interes să afle dacă afacerile de familie tind spre un management profesionist sau, din contră, rămân captive unei mentalităţi absolutiste, de tipul ‘afacerea trebuie să rămână în familie cu orice preţ'”, a declarat Iordan Parfenie, vicepreşedinte Gutmann, responsabil pentru clienţii din România.

Analizele recente derulate de Gutmann în mai multe ţări din regiune arată că proprietarii întreprinderilor de familie din Europa de Est sunt, în peste 80% din cazuri, hotărâţi să păstreze în familie atât proprietatea, cât şi managementul afacerii, dar mai puţin de jumătate iau în calcul pregătirea transferului către generaţia următoare.

‘Primul lucru pe care ar trebui să-l conştientizeze antreprenorii este că, deşi nu există reţete într-un transfer de succes, succesul este o chestiune de pregătire. Nu ţine atât de numele succesorului, ci de construirea profilului acestuia. Experienţa este hotărâtoare, tocmai de aceea, pe pieţele mature, antreprenorii înţeleg importanţa unui ghidaj profesionist al acestui transfer”, a subliniat reprezentantul băncii.

La rândul său, preşedintele FBN România, Florin Madar, susţine ideea de a apela la un consultant în astfel de cazuri. ‘Chiar eu, personal, mă aflu în acel moment în care trebuie să iau o decizie. Am doi copii şi am început să mă gândesc serios la problema succesiunii’, spune Florin Madar.

Family Business Network România are, în prezent 14 membri care, în 2014, au realizat o cifră de afaceri de 332 milioane de euro, iar numărul de angajaţi a fost de 7.200.

Pentru anul 2015, FBN România îşi propune, în primul rând, continuarea extinderii reţelei naţionale, prin cooptarea în cadrul său a celor mai reprezentative afaceri de familie din ţara. Membrii reţelei susţin, însă, că au criterii destul de stricte pentru a accepta noi membri. În primul rând, afacerea trebuie să aibă un rulaj anual de cinci milioane de euro, însă acest criteriu a fost relaxat având în vedere efectele crizei financiare. Pe de altă parte, afacerea trebuie să fie controlată de o familie, să dorească să îţi transmită business-ul de la o generaţie la alta, să fie un business curat, cu taxele la zi, să aibă angajaţi şi să nu aibă implicare politică sau administrativă importantă.

În privinţa Gutmann, banca vrea să deruleze astfel de studii în mai multe ţări din regiune. Matthias Albert, partener şi membru în Boardul băncii, spune că strategia pe termen scurt a instituţiei prevede o creştere cu 10% a activelor la nivel global.

Sursa text și imagine: www.capital.ro

Membrii Family Business Network Romania: Adrem Invest, Agricin, Amset Prodexim, Arena City Center, Autonom, Bog’art, Cristim, Dinamic 92 Distribution, DMF Poliplast, Electra, Eximtur, FAN Curier, Fildas Trading, Flame Data Technologies, Global Vision, Imob, Integrata Pascani, Ivatherm, M&M Product, Novaintermed, Piata de Gros Abundia, Sandra Trading, Secom Healthcare, Secpral Pro Instalatii, Skela Industries, Tecnostar Consulting, Temad Co, Tester Grup, Transavia.

Comments are closed