EY România vă invită în data de 28 iulie, începând cu ora 10.00, să participați la webinarul „Măsuri de sprijin de natura ajutorului de stat pentru relansarea economiei românești în contextul crizei COVID-19″.
Mihaela Mitroi – liderul departamentului de asistență fiscală și juridică pentru clusterul EY CESA South împreună cu invitații din partea Ministerului Finanțelor Publice – dl. Sebastian Burduja, Secretar de Stat și d-na Irina Avram, Director General al Direcției Generale Ajutor de Stat, vor discuta despre Planul Național de investiții, relansarea economică și principalele măsuri de ajutor de stat pentru sprijinirea întreprinderilor afectate de criza COVID-19.
Înregistrarea la webinar se poate face AICI
Printre temele abordate în cadrul discuției menționăm:
● Context și perspectiva macroeconomică;
● Priorități ale Guvernului pentru susținerea dezvoltării României;
● Programe de sprijin pentru întreprinderi în vederea asigurării capitalului de lucru, încurajării investițiilor, protejării și creării de noi locuri de muncă (inclusiv bugete alocate și calendar de lansare);
● Schema de ajutor de stat pentru finanțarea investițiilor în active (HG 807/2014) – condiții și modificări;
● Schema de ajutor de stat pentru susținerea costurilor salariale aferente locurilor de muncă nou create (HG 332/2014);
● Măsuri de digitalizare și debirocratizare a procesului de depunere și soluționare a cererilor de finanțare și plată a ajutorului de stat.
Lectori:
– Sebastian Burduja – Secretar de Stat, Ministerul Finanțelor Publice
– Irina Avram – Director General al Direcției Generale Ajutor de Stat, Ministerul Finanțelor Publice
– Mihaela Mitroi – Lider al departamentului de asistență fiscală și juridică pentru clusterul EY CESA South.
Prezentările și discuțiile se vor desfășura în limba română. În timpul webinarului vom avea un chat live prin intermediul căruia veți avea posibilitatea de a adresa întrebări. Participarea este gratuită și se face pe baza confirmării înregistrării.