Daniel Anghel, partener al PwC România, scrie, în cadrul unei opinii, că principala îngrijorare a liderilor de business din România se referă la modificările fiscale, în condiţiile în care creşterea datoriei publice continuă, iar guvernul ar putea să apeleze la majorarea fiscalităţii, pentru a-şi mai creşte veniturile.
„Principala îngrijorare este că majorarea datoriei publice – inclusiv pe fondul măsurilor de sprijin luate în pandemie – ar putea atrage schimbări în politica fiscală. Practic, mediul de afaceri nu exclude majorarea taxelor, chiar dacă s-au dat multe asigurări că nu există nicio astfel intenţie. Ponderea celor care prevăd modificări fiscale (77%) este mai mare decât a celor care cred că economia va avea o evoluţie bună (60%)”, scrie Daniel Anghel.
El remarcă în cadrul opiniei faptul că FMI estimează că măsurile de sprijin din România în contextul pandemiei au fost cam de 2-3 pp. din PIB. Cu toate acestea, deficitul bugetar a urcat la peste 9% din PIB, după ce în 2019 România venea deja cu un deficit mare: 4,3% din PIB.
„Aşadar ar urma câţiva ani de consolidare fiscală atât în zona cheltuielilor, cât şi a veniturilor. Desigur, creşterea taxelor nu este iminentă. În actualul context, având în vedere că avem o situaţie sanitară încă incertă, ar fi complet nepotrivită o asemenea decizie, dar pe termen mai lung nu poate fi exclusă.”
România colectează taxe şi impozite în valoare de circa 26% din PIB, faţă de o medie europeană de aproape 40% din PIB. Cu un deficit bugetar prognozat la peste 7% din PIB în 2021, România trebuie să ajungă la sub 3% din PIB deficit bugetar în 2024
Sursa: ZF