Forbes în ediția din 12 mai 2020, sub titlul ”Asociaţia Family Business Network România, membră a European Family Businesses, printre partenerii de dialog ai Comisiei Europene şi Parlamentului European” a alocat un articol dedicat activității si dialogului pe care il au cu Comisia Europeana, FBN România și celelalte 14 organizații naționale ale afacerilor de familie europene, grupate în European Family Businesses.
European Family Businesses a transmis Comisiei Europene, luna trecută, în numele membrilor săi, o strategie de ieșire din actuala criză și un plan concret de măsuri pentru relansarea economiei europene. „Este vital să începem să ne gândim cum vom ieși din această criză și cum vom planifica redresarea economică. Ceea ce este sigur este că drumul pe care Europa îl alege acum va avea un impact imens asupra viitorului Europei, nu doar asupra acestei generații, ci și pentru generațiile următoare”, se arată în documentul European Family Businesses. Ca strategie de ieșire din actuala situație caracterizată prin multiple restricții, European Family Businesses consideră că esențială este coordonarea, de aceea Comisia Europeană ar trebui să elaboreze, după o analiză cu toate statele membre, o procedură și un calendar clar de măsuri. De asemenea, UE ar trebui să relanseze, în siguranță, libera circulație a mărfurilor, serviciilor și lucrătorilor, să elaboreze un standard comun pentru testare și să sprijine achiziționarea de echipamente de protecție personală pentru companiile mici și mijlocii.
Printre măsurile de recuperare durabilă, propuse de European Family Businesses, se numără: restimularea investițiilor private, promovarea educației, formării și inovării, includerea în strategia de ieșire din criză și recuperare economică a obiectivelor majore ale Acordului Ecologic – Green Deal, și susținerea companiilor mijlocii, de regulă neglijate de autorități. De asemenea, potrivit planului de măsuri propus de European Family Businesses, Europa trebuie să rămână deschisă comerțului cu restul lumii, iar afacerile de familie trebuie susținute, astfel încât acestea să poată continua să-și îndeplinească rolul lor crucial în economiile europene.
Proiectul detaliat înaintat de European Family Businesses către Comisia Europeană poate fi consultat aici.
European Family Businesses este o asociație formată din 15 organizații naționale ale afacerilor de familie, inclusiv Family Business Network România. Asociația are drept principoal scop conștientizarea factorilor de decizie politici în privința contribuției pe care întreprinderile familiale le au în privința dezvoltării societății și promovarea de politici care să conducă la un antreprenoriat pe termen lung. Membrii European Family Businesses realizează împreună o cifră de afaceri de peste un trilion de euro și peste 9% din PIB-ul european.
Asociația Family Business Network România reunește 27 de membri, lideri de piață în mai multe ramuri ale economiei naționale, cu o cifră de afaceri de circa 2,5 miliarde de euro pe an și circa 18.000 de angajați.
Sursa: Forbes