Ordonanţa 114 a produs pierderi mai mari chiar decât criza din 2008 în condiţiile în care în prima săptămână de după falimentul băncii americane de investiţii Lehman Brothers, indicele BET avea minus 1,2%. În primele zile de după anunţul ministrului finanţelor potrivit căruia guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă, indicele principal s-a prăbuşit cu 11,5%, potrivit calculelor ZF.
Declaratiile politice care „mişcă“ indicii bursieri de la Bucureşti, schimbări de atitudine, buget pe 2019 care nu ia în calcul taxa pe active bancare şi neîncredere, aşa arată piaţa de capital de la începutul anului 2019.
Bursa românească, catalogată încă piaţă de frontieră de agenţiile de evaluare financiară, înregistrează o dinamică agresivă a indicelui principal BET ca urmare a afirmaţiilor politice şi a schimbărilor de atitudine în special faţă de taxa pe active bancare, aplicată direct celor mai tranzacţionate două acţiuni de la Bucureşti – Banca Transilvania şi BRD
Sursa: Ziarul Financiar