Dan și Marius Ștefan, fondatori ai firmei Autonom au studiat în străinătate, la începutul anilor 2000, Dan în Franța, iar Marius în SUA şi au imprimat o cultură a companiei și o strategie de business care pune la loc de cinste cititul cărților.
Într-o primă etapă, angajații trebuie să citească, în fiecare lună, cel puțin o carte de business sau din domeniile conexe, precum sociologie şi pot să-și aloce un interval orar, chiar din timpul programului de lucru. Dan Ștefan citește o carte pe săptămână și crede că:
„în viitor, va fi vorba tot mai mult despre a te reinventa, pentru că poate să apară un algoritm care face lucrurile mai bine”.
Cei doi fraţi îşi recrutează angajații în principal pe criterii de soft skills, considerând că restul abilităților se pot dobândi, în condițiile în care cele mai multe recrutări sunt la nivel de entry‑level.
Autonom, la Gala AON Best Employer, organizata de brokerul AON Romania, a fost premiat drept Cel mai bun angajator pentru al patrulea an consecutiv.
Pe aceiasi tema, domnul Felix Pătrăşcanu, cofondator FAN Courier spune: „Vreau să mă înţeleg mai bine, să înţeleg mai bine modelele de leadership, să descopăr ce mi se potriveşte, să corectez anumite minusuri, să înţeleg mai bine fenomene economice, politice sau militare. Cartea pe care o citesc acum vorbeşte, de exemplu, despre cum poate o naţiune să performeze în condiţii vitrege mizând pe antreprenoriat şi inovaţie. Mă interesează nu doar pentru că sunt antreprenor, ci mai ales pentru că sunt implicat în proiecte de mentorat în organizaţiile în care sunt membru şi vreau să ofer şi perspectiva a ceea ce am aflat despre alţii.
Deoarece cărţi despre industria de curierat nu prea se găsesc, antreprenorul spune că citeşte, în schimb, pe această zonă, tot ce apare în media: reviste de specialitate – despre curierat, logistică sau last mile delivery, din care îşi ia informaţii despre trenduri, tehnologie avansată din domeniu, comportamente de consum şi obişnuinţe ale clienţilor. În opinia sa, lectura este importantă pentru fiecare persoană, la orice vârstă, dacă îşi doreşte mai mult de la sine, în primul rând. „Nu este ceva ce poţi impune, dar este ceva ce poţi încuraja sau facilita. Noi am luat decizia să oferim echipei FAN Courier posibilitatea de a avea acces la cărţi, printr-un parteneriat cu Bookster. Astfel, au acces la o bibliotecă modernă, cu titluri din toate categoriile, pentru toate gusturile sau aspiraţiile personale şi/sau profesionale.”
Despre cartea care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui antreprenor sau om de business, Felix Pătrăşcanu spune că alegerea sa ar fi „Cum să livrezi fericire”, scrisă de Tony Hsieh. „Este o carte din care înveţi cum să-ţi construieşti un brand solid, cum să gestionezi relaţia cu angajaţii, cum să navighezi cu succes în business, cum să nu renunţi la vis.”
Autonom si FAN Courier sunt afaceri de familie membre ale asociației Family Business Network (FBN) România.
Asociația Family Business Network România reunește un număr de 29 de membri, număr ce este în creștere. Acești membri sunt lideri de piață în mai multe ramuri ale economiei naționale, cu o cifră de afaceri de circa 3 miliarde de Euro pe an și circa 18.000 de angajați. Președintele Family Business Network România este domnul Florin Madar, proprietar și CEO al afacerii de familie TEMAD și, alături de doamna Anca Vlad (Fildas/Catena), Adrian Mihai (FAN Courier) și Dan Ștefan (Autonom) și Mihaela Hărșan (Secretar General) formează Consiliul Director Family Business Network România.
Începând cu anul 2015, FBN România a devenit membră a European Family Businesses, cu sediul la Bruxelles.
La acest moment, din Family Business Network România fac parte 29 de companii: Adrem, Agricin, Amset, Arena City Mall, Autonom, Bog’art, Cristim, Dinamic 92, DMF Poliplast, Electra, Eximtur, FAN Courier, Fildas/Catena, Flame Data Technologies, Global Vision, Imob Piatra Neamt, Integrata Pascani, Ivatherm, M&M Product, Novaintermed, Piata de Gros, Sandra Trading, Secom, Secpral Pro, Skela, Tecnostar, Temad, Tester, Transavia